Formația Al Ittihad, pregătită de fostul selecționer Victor Pițurcă, a pierdut, cu scorul de 0-1, meciul susținut pe teren propriu cu Al Shabab, din etapa a XII-a a campionatului din Arabia Saudită.
Unicul gol al meciului a fost marcat de Sulaiheem, în minutul 90+1.
După disputarea a 12 etape, Al Ittihad ocupă locul cinci cu 22 de puncte.
De când a fost numit principal la Al Ittihad, fostul selecționer al naționalei nu a reușit să câștige nicio partidă. Patru înfrângeri și o remiză este „palmaresul” lui Pițurcă. În schimb, tehnicianul român s-a aflat în centrul mai multor conflicte, în special cu jucătorii, nemulțumiți de metodele acestuia de antrenament și de faptul că prelungește nejustificat cantonamentele, chiar și după încheierea partidelor. Oficialii echipei au anunțat la începutul săptămânii că Pițurcă are parte de sprijinul necondiționat al acestora și că nu vor renunța la serviciile fostului selecționer, deși rezultatele nu sunt de partea acestuia.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER